stie cineva ce sa faca atunci cand nu stie ce vrea, cum sa gaseasca un singur lucru oricat de mic ar fi care sa-i dea satisfactie.
Aici am fost de ma multe ori, e taramul intins, intans si neinteles, mai bine zis o gaura neagra a umanitatii, fara idealuri, fara inteles, doar intuneric.
Si stai si te complaci in infinitul asta, te uiti in jur vezi multe lucruri, vezi toata lumea langa tine, vezi fericire in ochii celor din jur, vezi cam tot ce-ti doresti, der te intristezi, tu stii, tu nu faci parte din ce e in jurul tau, realizezi ca infinitul…. gaurea neagra e daor in tine.
Oricat de mult te-ai feri de astea tot ajungi acolo, daca ai fost o data acolo, acum tot acolo esti, esti predipus, stii ce inseamna depresia.
Si incerci si te zbati, nu-ti gasesti locul, vrei sa te impotrivesti, iti spui : nu las asta sa creasca in mine.
Ajungi sa fii agitat si sa alergi de colo colo, sa fugi de tine, si alergi cat mai tare, sa te impotrivesti, sa lasi in urma tot ce te intristeaza, dar nu realizezi ca tocmai lucrurile urate de care alergi iti provoaca sentimentul de evadare si traiesti cu mai multa intensitate tot ce vrei sa lasi in urma.
Si atunci cum sa faci, cum sa scapi, daca stai linistit si-ti vezi de viata, cel putin asa crezi tu ca vrei sa faci, ajungi sa crezi ca nu te impotrivesti destul si ca nu intri in ritmul necesar uitarii, si apoi prinzi cateva momente in care nu ma incapi in tine, nu mai esti suficient pentru tine, si iti vine sa plesnesti, asculti catva ganduri si gata, te-ai dat peste cap de nu stii ce-i cu tine, toata straduinta de pana acum sa transformat intr-un talmes balmes.
Acum ce astepti sa vina cineva, sa se coboare cineva la nivelul tau sa te ia in brate, sa te ridice la nivelul normaniltatii, sa iti dea o doza de sentimente din cele mai placute si tu simplu sa le administrezi, placerile vietii pe care de mult le-ai avut si le-ai uitat, sa-ti atinga usor interiorul si tu sa infloresti din nou.
Asta e un ideal de aici poti sa incepi.
