Ma gandesc acum … poate iubirea nici nu exista, sau exista dar nu am cunoscut-o, nu am primit-o inca. Poate ca nici nu am iubit, nici iubit nu am fost, poate mi-am oferit sufletul si iubirea pentru nimic, nimic ce l-am primit si l-am pretuit crezand ca reprezinta cel mai de pret lucru, iar eu nu am stiut ce e nimic. Am primit nimicul crezand ca e ce mi-am dorit toata viata si in schimb mi-am oferit iubirea, la care am tinut atat de mult.
Oare incerc acum sa ma mint, am iubit, am fost cu adevarat apreciat pentru asta, am fost oare iubit de cineva, am insemnat ceva pentru cineva ? Intrebari fara raspuns.
Sau poate ca iubirea nu exista peste tot, poate ca o are o singura persoana care probabil nu stie ca e la ea, iar ceilalti incearca sa i-o fure. Si orbit de incredere si sperante o ofera, nestiind ce a oferit, daca o va primi inapoi, daca acea persoana va sti sa o pretuiasca.
Poate ca iubirea se afla in lucrurile mult mai simple si nu necesita cautare, ea doar trebuie primita, acceptata in suflet ca fiind cel mai comun lucru din lume. Dupa ce o primesti, iti sopteste cine e de fapt si iti aduce fericirea de mult dorita.
Dragostea si iubirea persoanei de langa tine poate fi interpretata in multe feluri. Eu cred ca am interpretat-o gresit sau nu am apresiat-o cat ar fi trebuit.
Ce rost mai are viata, cu ce scop sa mai cautam fericirea cand mai tarziu suntem indemnati parca sa o pierdem si sa o lasam in urma, cand totul se transforma in singuratate si suferinta, iar fericirea se transforma intr-o perdea de fum ce se imprastie si dispare la cea mai mica adiere da vant.
Poate ca viata are mai multe ‘intrari’, unele lipsite de suferinta iar altele facute sa-ti arate tot ce poate si mai rau, iar sufletul meu nu poate intra acolo unde e intalnita si fericirea.