clipe simple, zi de toamna

nostalgia acestui anotimp ma arunca in cortul amintirilor alese, dintre cele mai frumoase. aici frumosul are semnificatii multiple, il regasesc in frunze, cer, soare, miros, liniste, vant, semnificatii ce pot fi usor asociate cu trairile si calitatile anumitor persoane dragi din viata mea.
In fundal cu Ovidiu Scridon memorez fara sa vreau un vers “cel ce ti-a scris … sunt eu”, eu!! eu!! mai stiu cine sunt? ma adun putin, din ce in ce mai increzator … e aici!! anotimpul meu e aici, hai sa il savurez.

Si ma plimbam acum cateva zile pe niste strazi din Bucuresti, tb sa ajung undeva la Romana, am scurtat drumul pe cateva stradute necunoscute, inguste. lovitura a fost uriasa, frumosul de mai sus m-a luat pe sus.

Paseam acum mai incet, “graba” era inlocuita de “prea devreme”. o straduta ingusta mi se ridica in fata, cu trotuarul mic pe care cu greu incapeau doi iubiti de mana, eu oricum eram singur, era prea mare pentru mine. Privirea a inceput sa exploreze locul, masini -acoperite de podoable aurii- parcate printre copacii batrani prinsi parca intr-un dans cu un ritm impus de vantul bland la atingere. cerul cum nu se putea mai clar, accentuand contrastul cu frunzele ingalbenite ce cu greu se mai tineau de crengile aproape goale, tinea in san un soare galben, prieten bun al strazii.
Linistea era usor spulberata de zgomotul frunzelor -uscate, cazute din inaltii copaci, asemenea unei ninsori la sfarsitul unui episod al sufletului meu- ce crapau calcate de pasii mei rataciti pe o strada fara nume din Bucuresti, vantul isi facea de cap alergand printre ele, cuprins ca intr-un joc de moment. Mirosul inconfundabil al anotimpului imi patrunse in corp, fortandu-mi plamanii, inspir cat mai mult parfumul in care ma regasesc tot mai mult.
Pe margine … case vechi, frumoase prin simplitatea lor. Aproape de capatul strazii, pe partea dreapta, rasare un barulet (pub) aflat in incinta unei case vechi, la care se observau usoare imbunatatiri, interiorul imbracat in lemn, nu mai mult de 5-6 mese cu bancute de lemn, acoperit cu un lac decolorat de vreme, sters de coatele ascutite ale fumatorilor ce au petrecut clipe simple, pline de viata. Si ma regasesc in tot si toate. in fiecare an ploua in mine, dar cand ajung pe cate o straduta ingusta, simt pansamentul ce-mi acolera usor ranile, crapaturile puternice crescute in suflet.

Acum ies de pe straduta ce m-a purtat spre alta lume pentru cateva minute, cu privirea orientata spre inapoi, oftez usor alungand toate gandurile neplacute, dupa care un zambet bland schitat pe buzele uscate, imi incalzeste sufletul amortit. Un singur gand ma strabate “inca mai stiu sa iubesc, eu sunt, tot eu sunt” Acum paseam mai increzator catre locul in care aveam sa ajung peste cateva minute