de fiecare data cand ma trezesc dupa o lovitura pe care o primesc, cand stau intins pe spate, pe jos imprastiat de mine in toate directiile, lumea se mai sterge putin, lumea .. doar in gand se mai coloreaza. pana vine cineva sa ma ridice sunt deja de piatra, greu de clintit.
cand sunt jos parca vad ceva mai mult. vad cerul mai departe ca niciodata, norii parca alearga ceva mai repede, se deruleaza totul in jur. prins ca intr-o mare pauza nu-mi permit nici sa mai sper, sa mai astept, sa-mi mai doresc.
dar langa mine se misca ceva, ceva cald ce-mi patrunde prin costumul devenit una cu asfaltul. tu. tu vii langa mine, de jos pari un urias. ma vindeci doar cu priviri, greu de crezut ca imi e dat sa vad asa ceva, imi spui frumos cum e lumea din picioare, ca nu stiu ce pierd stand acolo jos. si ma prinzi de mana. mana ce nu credeam ca se mai poate deschide pentru nimeni. bucati din piatra grea se transformau in anumalute mici cu aripi ca de fluturasi. imi spui ca aici nu e casa mea, fericirea nu traieste pe asfalt, si nici strivita in picioare nu se lasa. imi spui ca nu mi-am trait toata viata, nu am trait inca ce mi-am dorit, imi soptesti ca nici lovit nu am fost, am fost doar impins pe spate, experienta m-a lasat sa cad, pentru a-si urma cursul. cu o palma plina de caldura pasesc acum pe asfaltul devenit moale, un nisip cald, format din scoici sparte, multe ascutite, care .. doar imi gadila usor talpile …